Cu intarziere am ajuns si la postarea care trebuia sa vina o data cu sfarsitul lunii trecute, insa nu s-a concretizat pana acum. Ma tin tot mai greu de postarile de acest gen, probabil ca o sa inchei destul de curand si o sa incerc o alta formula, deoarece uneori abia adun material si n-as vrea sa ajung sa postez sau sa folosesc produse din obligatie.
Astfel, in noiembrie s-au strans doar cateva favorite:
- Vopsea Sublime Mousse de la l'Oreal, am mai povestit despre ea aici, imi place culoarea obtinuta, modul de aplicare si faptul ca e spornica.
- Uleiul de argan l-am folosit in fiecare zi pentru ten, nu lasa urme grase si n-am mai avut nevoie de crema de noapte sau de ochi in ultimele 30 si ceva de zile.
- Samponul antimatreata cu ichtiol de la Gerovital Plant mi-a redat intrucatva speranta ca n-am totusi dermatita seboreica, ci doar unele reactii mai urate la sampoane sau vopsele de par.
- Flormar Grafitti argintiu s-a dovedit o surpriza placuta si m-a ajutat in demersul de a-mi fi asemanate unghiile cu niste globuri de Craciun (data fiind perioada, o iau ca pe un compliment).
- Baza pentru fard de pleoape Artdeco: m-am tot invartit pe langa ale produse de acest gen, mai scumpe, insa tentatia a fost mare si pana la urma m-am gandit sa incerc totusi ceva mai accesibil. Face fata, dar nu cu brio. Imi place insa ca e sidefata (cred ca luna asta imi place orice are sidef).