Asa cum nu urmaresc filmele de Oscar dupa ce aflu nominalizarile si castigatorii, am aceeasi reticenta cand vine vorba de produse, in general skin care, despre care vad si aud numai lucruri bune (stiu, ambele situatii prezinta o latura subiectiva). Insa de aceasta data, in momentul in care am prins ocazia de a le studia pe indelete la workshopul Corinei, mi-am zis ca macar unor mostre pot sa le acord o sansa si astfel a inceput o noua aventura, care a durat exact o saptamana. Da, atat mi-au ajuns mostrele din imagine, ceea ce ma determina sa cred ca in ceea ce priveste cantitatea, produsele se ridica la inaltimea zvonurilor.
In ordinea in care le-am folosit:
- Skin Balancing Oil-Reducing Cleanser: mi-a placut foarte mult textura si modul in care curata tenul, cu sau fara machiaj (folosesc pudra minerala, deci mi-ar fi suficient doar un cleanser). In ziua in care n-am folosit nimic altceva dupa, am simtit o usoara senzatie de piele care strange, insa tenul si-a revenit relativ repede si a ramas matifiat pe toata durata zilei (nu perect, insa arata mai mult decat decent).
- Skin Balancing Pore-Reducing Toner: trebuie sa recunosc ca n-am fost niciodata adepta lotiunii tonice, insa in momentul in care am observat o diferenta, mi-am schimbat oarecum parerea. Ce mi se pare foarte interesant este ca nu am mai simtit nevoia sa folosesc niciun alt produs pentru a completa rutina de ingrijire a tenului. Oricum de obicei nu folosesc nici crema daca nu ies din casa, insa diferenta o facea imaginea din oglinda: porii nu s-au miscorat, insa aratau vizibil mai inchisi decat in cele mai bune zile ale tenului meu.
- Skin Perfecting 2% BHA Liquid: eram mult prea curioasa de acest produs, abia asteptam sa il incerc si, chiar daca am facut greseala incepatorului si am introdus toate produsele in rutina de ingrijire in acelasi timp, n-am avut parte decat de surprize placute, insotite totusi de o usoara descuamare in zona nasului si a fruntii, intre sprancene, care nu mi-a facut insa probleme, chiar daca nu am folosit o crema hidratanta dupa aplicarea sa.
- Skin Balancing Daily Mattifying Lotion with SPF 15: aici trebuie sa recunosc ca am avut o reticenta deosebita, deoarece ma stresa si simpla idee de a verifica pe propria piele cat de matifiant este acest produs. N-a fost deosebit de rau, insa, cum ma si asteptam de altfel, tenul si-a aratat adevarata fata dupa 8-9 ore si am fost nevoita sa retusez putin machiajul, insa intr-o zi lipsita de constrangerile obisnuite (in orice zi de weekend sau in concediu), i-as acorda nota maxima pentru categoria din care face parte.
Mi-au placut produsele deoarece sunt blande, nu au miros si, cum spuneam mai sus, se consuma greu, asa ca nu exclud posibilitatea de a-mi infrana tentatia de a incerca mereu ceva nou si de a ma axa exclusiv pe acestea intr-o buna zi. Sunt si eu curioasa daca mi-ar iesi...