Se afișează postările cu eticheta Pupa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pupa. Afișați toate postările

duminică, aprilie 5

Spring favourites

Omitem din poveste ca numai primavara nu pare afara, lunile martie si aprilie au fost un fel de noiembrie, asa ca si produsele preferate par mai degraba a prevesti un sfarsit de... toamna. 
In ceea ce priveste produsele de ingrijire, cel mai mult mi-au placut:
  • balsamul Elseve Ulei Extraordinar, dat fiind ca intotdeauna mi-au placut balsamurile lor, nu am ratat nicio aparitie noua si cel despre care e vorba chiar mi s-a parut foarte bun. Mi-au placut textura, mirosul, felul in care lasa parul dupa spalare, lucios si usor de pieptanat.
  • exfoliantul lichid din gama Paula's Choice Skin Perfecting 2% BHA, pe care il folosesc deja de ceva vreme si ne intelegem de minune si de abia astept sa imi completez rutina de ingrijire cu inca cateva produse din gama asta.
  • apa demachiantă tonifiantă Gerovital din gama H3 Evolution a fost cadou la o revista si sincer o folosesc in loc de apa micelara, mi se pare ca are textura mai densa si demachiaza dupa demachiant ceva mai bine. Imi place mult si ambalajul si sistemul de dozare, insa nu cred ca m-as putea baza pe acest produs sa faca toata treaba pe care o promite.
  • Tender Care, cutiuta cu minuni de la Oriflame, cu ulei de trandafir: acest balsam multifunctional si-a facut loc in geanta mea si o sa trec peste modul anevoios de folosire in public pentru ca imi place textura sa densa si mirosul de trandafir si faptul ca il pot folosi in diferite scopuri, pentru a ajuta pielea uscata, indeosebi de pe buze sau cuticule.

Produsele de makeup pe langa ca sunt mai numeroase par a fi desprinse de pe podiumul cu tendinte toamna -iarna in ceea ce priveste paleta coloristica:
  • rimelul Miss Manga de la l'Oreal care e unul din putinele rimeluri de la ei care imi plac, mai putin faptul ca se intinde sub ochi dupa o zi lunga, dar in schimb la demachiat se lasa greu convins. In rest, culoarea e negru intens, alungeste si da volum genelor si imi place ca se poate adauga strat dupa strat fara sa lipeasca genele intre ele.
  • doua minuni de la Inglot care merita o postare separata: un fard de obraz lichid in nuanta 82, care mi-a rasturnat toate prejudecatile despre acest tip de produse si un lip paint in nuanta 65, care daca era si rezistent la transfer devenea instant produsul de buze preferat, deoarece m-a cucerit cu textura sa hidratanta, mirosul sau delicios si pigmentatia extrem de bogata.
  • un eyeshadow paint de la Rimmel extrem de rezistent, pe care il folosesc indeosebi ca si baza pentru fardurile de ochi (please aduceti mai multe nuante, e pacat), in culoarea Rich Russet, un taupe sidefat.
  • tot o surpriza foarte placuta au reprezentat-o rujurile Hydra Extreme de la Maybelline, pe care le stiam intr-o formula veche si acum le-am redescoperit. Mai mult, nu m-am indurat sa imi iau o singura nuanta, deoarece erau la reducere (15 lei bucata), si m-am avantat la niste culori desprinse parca dintr-un film noir: 590 Burgundy si 794 Chocolat, ambele extrem de pigmentate si totusi foarte purtabile, mai ales ca sunt atat hidratante, cat si rezistente, lasand un aspect de lip stain dupa mai multe ore.
  • un alt ruj foarte drag mi-a devenit si Miss Pupa Velvet Matt no. 103, care initial nu mi-a spus nimic si apoi a devenit alegerea mea nr. 1 in patru 4 zile din cinci ale saptamanii (de lucru). E hidratant, se aplica foarte usor, e mat, dar nu usuca buzele si culoarea mi se potriveste perfect.
(L-R) Rimmel Rich Russet, Inglot blush
Pupa no. 103, Maybelline 590 Burgundy si 794 Chocolat
Inglot lip paint no. 65


marți, ianuarie 1

2012 Favourites part 1

Si pentru ca as vrea sa postez tot anul, o sa incep din prima zi, sper astfel si sa am mai mult spor in 2013. In prima categorie am inclus makeup si nu numai:



Ce mi-a placut si am si folosit destul de des, aproape in fiecare zi dupa ce mi-am achizitionat-o, a fost paleta Too Faced Natural Eye. Chiar si culorile mate si-au gasit locul in machiajele de zi cu zi.
  • Creionul de ochi kajal negru Benecos* a fost unul din putinele creioane de ochi cu care m-am impacat, mai ales ca in urma unei conjunctivite am ajuns sa aleg cu mare atentie ce si cum folosesc in zona ochilor.
  • Rujul Pupa 103 Shanghai Nude din colectia China Doll a fost dragoste la prima vedere, nu se aduna in pliurile buzelor si, mare minune, e o nuanta de nude care mi se potriveste. Ca ruj, a fost o surpriza placuta ca textura si consistenta.
  • Creionul de buze l'Oreal  655 Rose Beige mi l-am dorit de nu mai tin minte, a fost o mare satisfactie sa vad ca e exact cum imi imaginam si e o baza buna pentru rujurile mele preferate.
  • Gloss Revlon Super Lustrous in nuanta Peach Petal a fost de asemenea o dorinta mai veche, de care ma bucur ca am profitat la o oferta.
  • OPI You're a Doll a fost o intamplare ca am cumparat-o, deoarece exista un intreg proces de selectie a ojelor din gama OPI, iar aceasta nuanta nu se regasea pe lista mea, pana am vazut un swatch. A fost una din cele mai purtate oje in anul trecut, indiferent de anotimp. 
  • Nina Ricci Le Paradis a fost parfumul meu preferat de primavara si vara, dar nici in iarna nu l-am ocolit, chit ca nu se potriveste cu anotimpul. Mie mi se par parfumurile mai mult o stare de spirit, asa ca nu aromele sunt criteriul pe care le port. Se regaseste din nou printre favorite, la fel ca anul trecut.
* Produsele astfel marcate au fost oferite in urma unei sponsorizari.



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...