Book club Fifty Shades of Grey

Am ajuns sa citesc ceva *despre care vorbeste toata lumea* ca sa citez de pe coperta primului volum din cele trei aparute pana acum ale autoarei EL James. Se pare ca ar fi sanse si de al patrulea.
Din seria nicio vara fara literatura erotica, anul asta am dat peste ceva putin ... altfel. Am intentionat sa scriu despre cartea asta de cand am inceput-o, insa mi-am zis ca ar fi mai bine sa o termin si apoi sa-mi dau cu parerea. Intre timp, de unde o citeam in engleza, am gasit primul volum in romana pe rafturi si, dupa o scurta dilema (trecusem deja de jumatate cu lectura), am luat-o de la inceput. Nu recomand la nicio carte, isi pierde tot farmecul, iar unele expresii ma vor bantui multa vreme... (zeita mea intima stie de ce).

Mi se pare ca un fel de mancare bine realizat: e si dulce, si sarat, cu unele tente amarui, cu condimente cate trebuie... Pe scurt, m-a amuzat trecerea dintr-un cliseu intr-altul, insa de la inceputul efectiv al povestii, intriga, daca pot sa ii spun astfel si replicile personajelor au capatat un accent usor sumbru, sau umorul meu nu e suficient de fin. Din pacate am citit destul de multe pe net despre trilogia asta, ca sa mai am vreo idee neinfluentata deja: nu ma impresioneaza ca a fost descrisa ca o continuare a Twilight, nici ca e prost scrisa (Twilight e mai prost), nici ca a fost catalogata literatura pentru mamici, ca sa amintesc doar cateva dintre calitatile sale, dovada ca acum tocmai ma pregatesc sa ma apuc de volumul doi.
Mi-a fost cartea de citit la plaja si nu pot decat sa sufar, dat fiind faptul ca pentru urmatoarele volume o sa ma intorc in era digitala.

Today's best deal

Siii... revista Bravo se tine de cuvant si ne cadoriseste cu primele 4 volume din serie. Eu sper sa nu se opreasca doar la acestea, ramane de vazut peste o luna daca scot si celelalte volume. 

Anyway, lectura placuta, indeosebi fanelor True Blood.

Book club Ploaia

Ploaia se inscrie tot in categoria short-stories, a fost scrisa de W. Somerset-Maugham in 1923 si ilustreaza in mod dramatic o frantura de viata in insulele din sudul Pacificului, desfasurata pe fondul unei ploi torentiale interminabile, supposedly, a personajelor centrale, most of them morally challenged. Natura umana plina de contradictii si prejudecati este atent si detaliat surprinsa, peronajele sunt caracterizate prin cele mai expresive trasaturi pe care le poseda, iar fortele naturii in plina si continua desfasurare reprezinta un background ideal pentru a crea si intretine situatia de natura conflictuala creata.
Si in vreme ce citeam concentrata si pasionata de aerul desuet ce razbatea din fiecare paragraf, intorc pagina si citesc finalul: Intelese.
Si ma izbeste trista concluzie ca, spre deosebire de personaj, eu nu intelesesem. Si asa a trebuit sa caut pe net, caci nu m-am prins cum se terminase de fapt povestea (mult mai scurta decat m-as fi asteptat) si in cele din urma am inteles si eu. Eram probabil mult prea impresionata de referirile constante la ploaia care nu se mai oprea, ca sa fiu atenta sa citesc printre randuri.
Anyway, ma bucur ca am citit-o intr-o zi cu soare.

Book club Hruba si pendulul

Una din cele mai cunoscute short-stories, scrisa de Edgar Allan Poe in 1842, Hruba si Pendulul reprezinta un caz tipic in care autorul se joaca cu nervii cititorului, prin prisma descrierii propriei suferinte. Interesant modul cum drumul spre nebunie este descris cu atata luciditate si cu o incetineala aproape de nesuportat. Intr-o clasica intorsatura a unei povestiri cu final neasteptat, insa previzibil (strecurat printre randuri inca de la inceput), viata isi reia cursul firesc, in momentul de apogeu, lasand in urma o senzatie resimtita pana in strafundul sufletului.
Am recitit cu placere aceasta horror-story in miniatura, care ma tine de fiecare data cu sufletul la gura, intrebandu-ma iar si iar daca chiar autorul scrie asta, sau imaginatia mea are atata putere incat sa preia si sa amplifice fiecare rand citit.
E numai buna pentru o dupa-amiaza linistita a unei zile libere, sau de ce nu, intr-o noapte la fel de linistita.

Book club Oscar si Tanti Roz

In primul rand, vreau sa-i multumesc lui Grapefruits pentru ca a mentionat cartea pe blogul ei. Mi-a facut o placere deosebita sa o citesc, chiar daca este o carte trista (ma rog, subiectul este trist, cartea este scrisa intr-un stil foarte optimist, as putea spune), Cu atat mai mult cu cat finalul este aproape dezvaluit de la inceput, fiecare pagina este o poveste care, nu stiu, am vrut sa spun ca ne face sa ne impacam cu sfarsitul, putin cate putin, insa de fapt eu as putea spune ca eram deja impacata: stiind sau banuind finalul, poti savura mai mult povestea, odata ce curiozitatea de a ajunge la ultima pagina dispare.
Ideea de a privi fiecare zi cu alti ochi si de a pretui fiecare clipa nu e neaparat noua, insa transpusa in imaginatia unui copil capata o greutate aparte, la fel si relationarea cu divinitatea.
De citit cand aveti dispozitie de o carte de doar cateva zeci de pagini, mult mai incarcate de semnificatie decat multe dintre cele de sute de pagini.

Book club Oryx si Crake

Nu stiu ce sugereaza un asemenea titlu unui cititor neavizat, insa citind plina de interes recenzia de la inceputul cartii, am aflat ca cele doua nume provin de la doua specii de animale... si astfel mi-a starnit si mai tare curiozitatea de a ma apuca de citit. Si nu am mai putut sa las cartea din mana, desi nu are ritmul alert cu care eram obisnuita, ci mai degraba nareaza cu pasi mici felul in care s-a declansat starea de fapt existenta in prezent. Actiunea este descrisa concomitent pe doua planuri, fiind privita din perspectiva personajului principal, implicat direct in ambele fire ale povestirii.
Singura critica ar putea fi reprezentata de finalul neasteptat, dar pe undeva previzibil.
Mi-as fi dorit ca povestea sa continue, abia am terminat de citit cele peste 500 de pagini, insa as putea sa o reiau chiar de maine. Cred ca o sa ma consolez cu celelalte carti ale autoarei, Margaret Atwood, dintre care deja am pus ochii pe Asasinul orb si Povestea cameristei.

Must read: Portocala mecanica

Recent am citit Portocala mecanica, o carte care merita fiecare pagina prin modul de exprimare si mesajul pe care il transmite. E la fel de actuala ca atunci cand a fost publicata, in 1962, si, daca mai de mult am incercat sa vad filmul si am renuntat inainte de a incepe subiectul propriu-zis, de carte nu pot sa spun decat ca m-a acaparat cu totul de la prima pagina. Acum sigur ca o sa ma uit si la film, cu atat mai mult cu cat este o poveste la care totusi nu ma asteptam, trecand dincolo de violenta socanta poate si pentru zilele noastre. Definitely, de citit. Si sper sa vad si filmul... cat de curand.