Cinemateca: Deliverance (1972)

Incep sa imi placa filmele vechi, bine, nu cele foarte vechi. Indeosebi atunci cand au ceva... deosebit, care surprinde sau socheaza, sau amandoua. Daca nu era serialul meu preferat, a highly underrated TV show called Supernatural, in care filmul asta e mentionat de cel putin trei ori de-a lungul sezoanelor, probabil n-as fi auzit nicodata de Deliverance (titlul in romana nu-mi spune nimic, asa ca n-o sa-l folosesc) si cu atat mai putin nu m-as fi uitat. Si de atunci l-am revazut de cateva ori, ultima data chiar aseara. Ce mi-a placut: actiunea se petrece intr-o perioada in care barbatii erau... oameni, si nu macho. Si ca actori: Burt Reynolds, Jon Voight, Ned Beatty si Ronny Cox, de care n-am mai auzit, sau nu l-am recunoscut in alte filme.

Filmul este facut dupa un roman de James Dickey, care semneaza de asemenea si scenariul. Povestea relateaza de fapt desfasurarea unei calatorii in salbaticie, insa se dovedeste inca o data ca omul e cel mai salbatic dintre vietuitoare. It's about how they leave men and come back... broken. 

Doua lucruri iti raman in minte si dupa terminarea filmului: laitmotivul (era sa zic, muzical) si... nu, n-o sa povestesc nimic sa nu stric placerea vizionarii, o scena... tulburatoare, cu atat mai mult cu cat actiunea are loc acum aproape 40 de ani. Si stiau sa faca filme chiar si pe atunci.

Sfarsitul este trist si dezolant, sau asa lasa impresia, insa cred ca se potriveste bine in nota filmului, si, daca ma gandesc bine, nici nu si-ar fi avut rostul daca s-ar fi terminat altfel. Si acum vad ca este considerat asemanator cu ce-a facut Stanley Kubrick cu Portocala Mecanica. Deci, e clar pentru fanii genului...

Movie time: Tommorow When the War Began

Another teen movie in care, de data asta, actiunea se petrece in Australia si as putea spune intr-un viitor nu foarte indepartat, dar foarte posibil. Filmul se bazeaza pe cartea cu acelasi nume, prima din cele şapte cărţi ale autorului australian John Marsden, cunoscute sub denumirea de The Tommorow Series, si cred ca reprezinta o interpretare mai actuala a conceptului de formare a caracterului (n-as indrazni sa-i spun chiar bildungsmovie, prin analogie).
Nu ma mai leg de data asta de cliseele specific americane, incerc sa vad cu ochii mintii desfasurarea secventelor la modul in care ar fi ele descrise in carte. Si imi place mult finalul, chiar daca ramane deschis, din motive evident comerciale.
In concluzie, ma cam inspaimanta numarul cartilor din serie (sper sa nu fiu inteleasa gresit, din punct de vedere financiar, altfel, imi place enorm sa citesc), insa daca s-ar continua ecranizarile probabil ca as fi interesata de continuarea povestii. Insa nu m-as da in laturi de la citit totusi, macar primul volum.

Movie time: Monsters

Din categoria another teen movie, cel putin pentru mine, nu stiu nici in ziua de azi de ce ma atrage genul asta, si nu e vorba de comedioare pline de aluzii cu tenta sexuala, ci de subiecte usurele si nu foarte consistente, am vazut recent si Monsters (2010).
In afara de pretentia de SF, clar putin cam exagerata, filmul nu ofera nimic mai mult decat promite, nu m-a dezamagit chiar deloc lipsa monstrilor, deoarece nu mi se par a fi personajul central. Mai mult, cred ca de fapt e un pretext pentru desfaurarea firului narativ si a construirii unei relatii intre cele doua personaje, le-as zice principale, dar fiind si singurele care apar pe tot parcursul filmului, o sa sa le denumesc simplu personaje.
In rest nu exista cine stie ce actiune, dar pentru mine filmele iau note dupa frecventa cu care ma uit la ceas in timpul vizionarii, asa ca si numai pentru acest sistem de notare si filmul de fata primeste puncte in plus. Nici nu stiu daca sa-l recomand sau nu, mie una mi-a placut cat de cat, chiar si asa, previzibil. Sau, sa zicem, merge intr-o zi plicticoasa.

Movie time: Let Me In

Let Me In (2010) este un remake dupa filmul suedez Let the Right One In (2008), pe care tineam neaparat sa-l vad, cu toata rezerva de rigoare pentru adaptarea tipic americana ce aparea ca inevitabila. Nu tin sa fac aici recenzia originalului, desi as avea mai multe de spus decat despre cel din 2010, insa pentru fanii genului as prefera sa le las placerea sa-l vada mai intai. Mi s-a parut o palida imitatie atmosfera dark hollywoodiana, irelevanta precizarea anului deoarece nu apare un alt moment care sa necesite desfasurarea pe mai multe niveluri (no after, nici before) si niste scene de umplutura horror care pe alocuri m-au trimis cu gandul la Exorcistul si nu neaparat in sensul bun. Cei doi protagonisti joaca foarte bine, inocenta si naivitatea copilareasca transpare din priviri si gesturi, desi personal prefer de departe copila blonduta din varianta suedeza.
De vazut, in ambele variante, insa totusi as recomanda originalul.