Se afișează postările cu eticheta demachiant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta demachiant. Afișați toate postările

duminică, mai 1

New Gerovital Plant cu ulei organic din flori de mac

Ca sa nu pierdem bunul obicei de a incuraja brand-urile romanesti, astazi sub lupa am cateva produse de la Gerovital Plant din noua gama cu ulei organic din flori de mac. Iar ordinea abordarii coincide cu rankingul acordat produselor respective.


  • crema pentru microdermabraziune cu cristale naturale de corindon mi-a placut de la prima utilizare: mod de aplicare, flacon, textura, cum lasa pielea dupa utilizare, mai putin mirosul, insa nu am de-a face timp indelungat cu produsele deoarece se clatesc, asa ca incerc sa nu ma leg de acest aspect. Mi se pare varianta usor mai eficienta, dar comparabila cu cea a utilizarii bicarbonatului de sodiu pentru o mini microdermabraziune la domiciliu.
  • demachiantul isi face treaba bine, imi place ca nu trebuie sa desfac capacul ca sa aplic produsul si astfel il pot doza mai corect. Eu il folosesc cu ajutorul unei lavete inmuiate in apa fierbinte, astfel ca nu pot atesta puterea sa de demachiere de unul singur, dar in combinatia asta este foarte eficient (cred ca metoda este de fapt cea potrivita, indeosebi pentru ca nu tin sa investesc in demachiante scumpe). Textura sa cremoasa il face usor de aplicat, iar pe masura ce il masez pe piele observ deja cum machiajul incepe sa se dizolve.
  • samponul mi-a placut mai ales ca avusesem o experienta anterioara dezamagitoare cu un sampon Farmec. La cel de astazi ma asteptam la multe, dar sa fie verde nu. In schimb, imi place ca face spuma multa, spala decent si lasa parul usor aspru (numai bine ca il netezesc apoi cu un balsam-masca de par). Trebuie sa fiu sincera si sa recunosc ca nu mi-as fi luat un sampon, dar l-am castigat la o tombola organizata cu ocazia cumpararii cremei mentionate mai sus si ma bucur ca de data asta apuc sa il si folosesc.
In concluzie produsele sunt binevenite pe piata si m-au convins atat sa le folosesc, cat si sa mai imi achizitionez cel putin un produs din gama. Am pus ochii pe lotiunea tonica antioxidanta si abia astept sa imi termin ce folosesc acum ca sa o incerc si pe aceasta.

duminică, august 17

3 produse romanesti

Si a fost o data ca niciodata si se facu ca am mai gasit cateva produse de care ma bucur ca m-am impiedicat in plimbarea prin magazine. Si se mai facu ca erau si romanesti... 


Uleiul spray protector cu SPF15 de la Elmiplant a fost o salvare pentru ultimele zile de vacanta (care s-a prelungit si aproape m-a lasat fara provizii), chit ca l-am luat la suprapret de la fata locului. Dupa ce s-au chinuit vanzatoarele sa ma convinga ca uleiul de plaja trebuie sa aiba SPF mic *ca sa prinda bronzul* si m-au asigurat ca *nu exista la Elmiplant ulei de plaja cu SPF15*, am dat de singura farmacie, se pare, unde nu tinea nimeni sa expuna teorii clientilor si nici sa ii faca sa se razgandeasca. Si asa m-am ales cu mult cautatul produs. Fiindca incepusem cu un SPF20, m-am gandit sa nu fac trecerea prea drastic si cred ca a fost o idee buna deoarece trebuie sa recunosc ca n-am respectat cu strictete orele de expunere la soare. Uleiul de plaja si-a facut treaba cu succes, s-a absorbit rapid in piele fara sa apuce nisipul sa se lipeasca de el, a lasat pielea hidratata si subtil parfumata si s-a aplicat ca un vis datorita pulverizatorului. Ce mi-a mai placut a fost faptul ca parea sa nu se consume aproape deloc, desi nu m-am zgarcit deloc la aplicare.

Gel Top Coat Farmec cu efect 3D face ce promite: luciu intens, protejeaza culoarea si da aspect de unghii cu gel. Am fost un pic suspicioasa la inceput, aveam o problema cu lacurile transparente de la Farmec care se ingalbeneau in sticluta si ma determinau sa le arunc inainte de termen, dar de data aceasta nu e cazul. Mi-a placut si ca il pot purta fara alt lac, in zilele in care manichiura se reduce la elementele de baza.

De laptele demachiant Gerocossen Phyto Stem m-am impiedicat fix din intamplare, usor nemultumita de ceea ce aveam acasa (e drept ca eu alesesem un demachiant pentru ten uscat, insa sperasem mai putina hidratare). Doua aspecte mi-au atras atentia: faptul ca se adreseaza tuturor tipurilor de ten si in al doilea rand descrierea de pe ambalaj: textura fina care in contact cu pielea se transforma intr-un lichid. Mi-am zis ca merita o incercare, in plus era si la aproape 50% din pret (am observat ulterior, ma miram cum de costa doar 12 lei si nu l-am vazut pana acum). Imi plac ambalajul, sistemul de dozare, textura si mirosul nu mai vorbesc, exact cum imi imaginasem (expresia arata si se comporta ca un produs mai scump nu se aplica doar la haine). Demachiaza usor inclusiv creioanele waterproof (da, l-am folosit inclusiv in zona ochilor, nu folosesc intotdeauna produse diferite) si a lasat tenul fresh (senzatia a fost ca dupa o lotiune tonica buna). 

duminică, ianuarie 26

Purifying face masks

Pentru mine iarna e sezonul cel mai potrivit pentru a incerca diferite masti pentru ten, pe de-o parte pentru ca face parte din rasfatul de stat prea mult in casa, iar pe de alta parte folosesc mai mult machiaj si, implicit, simt nevoia de o curatare mai profunda.
Momentan cele trei favorite (nu fac intentionat de fiecare data un top three, asa se nimereste), in ordinea in care au fost achizitionate:

  • Damask Rose Ultra-Deep Cleansing Masque de la Montagne Jeunesse: o combinatie reusita de masca din argila si parfum de trandafiri deloc greoi, genul care se usuca pe fata in doi timpi si trei miscari. Imi place ca se aplica rapid, are textura light si nu trebuie folosita in strat gros, culoarea sa albicioasa semnalizand faptul ca s-a uscat si poate fi indepartata. Se clateste foarte usor si lasa pielea curata si cu aspect proaspat, usor matifiata. Este si spornica, desi pe ambalaj se mentioneaza ca e suficienta pentru 10 aplicari, cred ca am depasit deja acest numar si inca mai am cam o treime din ea.
  • Demachiant natural, fresh si vegan Bouche de Noel de la Lush: a little treat for Christmas, la care partea faina e ca l-am luat pe post de masca si il folosesc ca si demachiant/cleanser, indeosebi dimineata. Mi se pare ca are efectul unei masti fara a fi folosit ca atare (mai precis, fara sa astept sa isi faca efectul), asa ca profit de acest lucru si mi se pare ca i-am gasit cea mai buna intrebuintare pentru tenul meu. Am incercat si o demachiere clasica, face fata produselor de machiaj, dar din cauza compozitiei grunjoase (imi aduce aminte de umplutura cu nuca pentru cozonac) e mai dificil de indepartat si in plus, nu e recomandat a fi folosit in zona ochilor (particulele mici si greu de dizolvat se indreapta inadins inspre acestia).
  • Charcoal and Black Sugar Mask and Scrub de la Freeman este o ultima achizitie, m-a tentat (din nou) dubla sa functionalitate, de scrub si masca de aceasta data. Prefer sa o folosesc ca si masca, imi place ca are un usor efect de incalzire in timpul aplicarii si ca e necesara o cantitate foarte mica pentru o aplicare. A devenit rapid preferata mea deoarece am constatat un efect de luminozitate aproape instant dupa prima utilizare si astfel am ajuns sa o folosesc mai des, in detrimentul celorlalte doua. Un alt mod de intrebuintare si mai pe placul meu este pe post de lip scrub, intotdeauna mi-am dorit unul si nu m-am indurat sa dau banii pe ele si prefer sa nu folosesc ceva home made si comestibil (nu ma impac cu ideea de a gusta masti/exfoliante de pe fata/buze, prefer ca una-doua chimicale sa imi aduca aminte ca fiecare merge in alta parte).

duminică, mai 12

First impression: Cosmetic Plant cu Argan si Aloe

Gama cu Argan si Aloe este o noua gama aparuta de la Cosmetic Plant, care se adreseaza indeosebi tenului normal si uscat si cuprinde produse basic de ingrijire: crema de zi, crema de noapte (lipseste la apel), demachiant si lotiune tonica.


Cel mai mult m-a impresionat laptele demachiant reconfortant*: sterge inclusiv machiajul ochilor, nu ustura, are textura placuta, nu foarte densa si un parfum usor si delicat. Se dozeaza exact cat trebuie si nu trebuie sa insist ca sa reusesc sa extrag produsul din recipient.

Lotiunea tonica reconfortanta* indeparteaza si ultimele urme de machiaj, e usoara si ofera acea senzatie de confort pe care o promite inca de pe ambalaj. Intr-o era a solutiilor micelare, se pare ca totusi aceasta categorie de produse nu e inca pe cale de disparitie.

Crema de zi regeneranta*, desi este adresata tenului normal si uscat, tentatia a fost prea mare si pana la urma am incercat-o. Se absoarbe rapid in piele, nu lasa film gras si reprezinta o baza de machiaj decenta pentru zilele mai putin incarcate (nu stiu daca si la vara, insa o sa o pastrez pentru weekend-uri). Ce imi place mai putin e ca sunt mentionate filtre UVA si UVB in descriere, insa niciun FPS, cat despre ambalajul propriu-zis al cremei... imaginea graieste de la sine


In concluzie, Cosmetic Plant aduce inca o gama de produse accesibile pe piata, gama cu adresabilitate larga (20-70+), construita pe ambalaje fresh, care totodata isi mentin aspectul cu care ne-au obisnuit pana acum, iar eu, una, astept cu deosebita curiozitate sa vad ce ne mai rezerva pe viitor.

* Produsele astfel marcate au fost oferite in urma unei sponsorizari.

duminică, februarie 5

February shopping report

Cam astea ar fi achizitiile mai recente, majoritatea le cumpar prima data si abia astept sa vad cum o sa ma impac cu ele. Le-am incercat deja, sunt foarte multumita indeosebi de demachiantul Herbagen si de untul de cocos. Servetelele demachiante probabil le voi face cadou, nu le folosesc in mod constant si se usuca inainte sa sa termine (au fost la pachet cu rimelul, altfel nu le luam).
Se poate observa de la o posta ca ma tin tare si nu cumpar nimic din ce-mi face cu ochiul (sunt modesta, I know). Sper doar sa nu inlocuiesc un viciu, ma rog, o obsesie, cu altceva. Deocamdata imi revars frustrarile pe forma si culoarea parului (poate o sa povestesc mai multe zilele viitoare, dar nu promit).


Am strecurat si cutia de ceai in poza, deoarece n-am mai baut altul de cand l-am cumparat. Este vorba de Sonnentor Spice Tea for Women. You should definitely try it, ladies!

vineri, decembrie 2

Review lapte demachiant vitaminizant Cosmetic Plant

Am omis sa scriu intreaga denumire a acestui produs, deoarece ar insemna sa incep cu un -: denumire lunga, nu foarte relevanta si dificil de retinut. Dar, trecand de primul pas, ma gandesc ca de aceasta data sa incerc un review diferit, diferentiat pe puncte de interes.


1. Demachiantul reprezinta un produs de importanta 0 (meaning, foarte important) in rutina zilnica a ingrijirii pielii, de aceea trebuie sa faca fata foarte bine unor produse de makeup facute in general sa dureze. Un -, trebuie insistat pentru a demachia cat de cat decent.
2. Teoretic ar trebui sa nu aiba un miros pronuntat, prin prisma faptului ca parfumul este un ingredient iritant, chiar si aflat in coada listei de ingrediente. Miros placut? Da. Puternic? Not so much. Placut si totusi cam persistent. No thanks. Un alt -.
3. Senzatia de dupa utilizare: aici am mari rezerve, imi place si nu-mi place, daca il folosesc singur
tenul scartaie-a-curat si nu-mi place, daca dau apoi cu lotiune micelara parca se mai imbunatateste senzatia.
In cele din urma am renuntat sa-l mai folosesc, probabil cand mi se vor termina toate celelalte demachiante o sa incerc sa il utilizez regulat, insa pe termen lung nu e un produs la care m-as intoarce si aproape sigur nu m-as gandi sa il cumpar.
LE: M-am tot gandit si razgandit in privinta celorlalte doua produse din campania Cosmetic Plant, cred ca totusi nu le voi mai face review-uri detaliate deoarece am renuntat sa le mai folosesc din considerente strans legate de cele mentionate la Prima impresie.

marți, noiembrie 1

October favourites

Imi facusem multe sperante pentru luna asta, ca o sa am material pentru postari, ca era si ziua mea... insa n-a fost sa fie, mi-am facut socotelile mult prea devreme. Insa am cateva produse la care li se potriveste titlul de favorite. 
Dupa cum urmeaza:

  • Laptele demachiant vitaminizant Cosmetic Plant pentru ten normal si mixt, imi place ca il pot folosi si pentru demachiat si pentru curatarea tenului dimineata. Nu stiu, cumva parca ma binedispune cand ii vad culoarea.
  • Gliss Oil Nutritive Wonder Serum anti-varfuri despicate, il folosesc de cum a venit frigul, mai ales ca sa nu mi se incalceasca prea tare varfurile. Mi-ar fi placut totusi un alt miros, ma tot gandesc cum sa il botez.
  • Axe Dark Temptation deo-stick, miroase fain si pare un piiic mai bun decat un deodorant obisnuit din gamele pentru femei, pana nu-mi strica vreo bluza o sa-l folosesc cu drag si spor.
  • Gel de dus cu ciocolata si migdale Marrionaud: l-am primit cadou si l-am folosit in fiecare zi, spre surpriza mea nu usuca pielea si mirosul chiar persista.
  • Nivea baby *lotiune de spalat din cap pana-n picioare*: asta a fost una din chestiile cumparate pentru ca nu stiam ce gel de dus sa-mi mai iau pentru ca nu-mi placea nimic. N-are miros, contine extract de galbenele, nu usuca pielea si poate fi folosit si pe fata si astfel a devenit rapid unul din produsele mele preferate. Daca era bun si pe post de demachiant cred ca se incadra la HG products.


Siii, sapunul de Alep despre care tot vreau sa scriu si nu ajung. Am gasit o varianta cu 70% ulei de masline si 20% ulei de dafin (restul de 10% nu ma ingrijoreaza foarte tare) si l-am folosit pe fata, pe corp, pe par. Cel mai mult mi-a placut cum imi ramane tenul dupa utilizare. Dar, mai multe intr-o postare viitoare.


Cam asta ar fi, se pare ca urmeaza o faza de utilizare a produselor cat mai naturale, mai lipseau uleiurile de ingrijire a tenului si era setul complet. Probabil ca luna viitoare va fi vorba si despre acestea.

LE: De oja se pare ca am uitat, ii multumesc Gabriellei pe aceasta cale. Este vorba de Maybelline Pro Forever Strong in nuanta Marron Glace. Culoarea este foarte faina, textura ojei de asemenea, singurul minus este ca mi se pare ca sare rapid de pe varfurile unghiilor. Macar doua zile intregi de ar tine... sau poate fac eu ceva gresit. Oricum, imi place gama asta, mi-am mai luat deja inca o nuanta si mai sunt inca 2-3 care isi asteapta randul.

marți, octombrie 18

First impression: Cosmetic Plant

Am vrut initial sa mai intercalez postarile, insa se pare ca asta e subiectul principal al saptamanii si pentru ca tot am trecut cateva zile si deja mi-am format o parere, cred ca pot incepe sa impartasesc cateva impresii.
Cele trei produse primite sunt reprezentate de un lapte demachiant, o crema pentru conturul ochilor si o crema pentru maini. Ingredientele produselor sunt afisate pe site, care primeste astfel un mare plus.


Lapte demachiant vitaminizant cu ulei de catina şi masline pentru ten normal si mixt
Primul produs incercat a fost demachiantul: mi-a placut consistenta si culoarea, insa mai putin puterea de demachiere. E drept ca n-am insistat prea tare, insa nici urmatoarele dati nu s-a comportat cu mult mai bine.

Crema contur ochi anticearcan cu ulei de catina şi masline pentru ten normal si mixt
Apoi a venit randul cremei de ochi: n-am citit ingredientele, nici de curiozitate, insa am avut doua mici probleme: prima data cand am aplicat-o am simtit niste piscaturi, cam derutante, nu-mi dau seama daca am aplicat o cantitate prea mare (?). In fine, trecem peste si apare a doua problema: e o crema mult prea grasa pentru conturul ochilor, trebuie aplicata o cantitate infima si masata foarte bine.

Cremă emolienta-regeneranta pentru maini cu ulei de cătină şi măsline
Crema de maini: la fel, consistenta cam grasa si nu se absoarbe in piele nici dupa masaj, insa are un parfum placut. Alta problema ar fi dozajul: recipientul lasa sa iasa o cantitate prea mare la o singura apasare. Probabil ma voi obisnui cu ea si problema se va regla oarecum de la sine.

Cam atat pentru prima impresie, mai astept sa treaca cateva zile pentru a strange material pentru full reviews, insa deocamdata cred ca in linii mari am tot ce imi trebuie pentru a vorbi in cunostinta de cauza, desi n-a trecut mult timp de folosire a produselor.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...